Tragedia machidonului de 24 de ani nu s-a încheiat nici la un an după meciul cu Lazio, din preliminariile Ligii Campionilor.
Zicu este șicanat în continuare de grava accidentare suferită în startul partidei de pe „Olimpico“. După ce s-a operat la Bologna anul trecut de ruptură de ligamente la genunchiul drept, atacantul „câinilor“ efectuează acum recuperarea la o clinică din Stuttgart. Deși primise garanții din partea medicilor ca va fi apt de joc în primele etape ale campionatului 2008-2009, Zicu a aflat de curând că lucrurile s-au complicat.
Dinamovistul este nevoit să petreacă și această toamnă la clinica din Germania, după ce, în urmă cu două zile, a fost supus unei noi intervenții chirurgicale. Operația nu a avut un grad ridicat de dificultate, însă a fost necesară. Mircea Rednic a dorit, în tot acest timp, să fie ținut la curent cu situația lui Ianis. „Zicu va intra în calculele mele abia din retur. Sunt alături de el, se simte bine după această nouă operație, care a reușit“, a declarat antrenorul de 46 de ani.
I se trage de la meciul cu Lazio
Pe 14 august 2008 se împlinește un an de când Zicu a fost accidentat grav. În minutul 4 al meciului de pe „Olimpico“ din prima manșă cu Lazio din preliminariile Ligii Campionilor, Stendardo a avut o intrare dură în urma căreia machidonul a suferit o entorsă la genunchiul drept, ligamentele fiindu-i afectate. Au urmat operații, tratamente, totul soldându-se cu un verdict dur: Zicu revine pe gazon din returul Ligii I.
"Sper să avem un tur de campionat foarte bun, iar din retur, când va reveni pe teren, Ianis să ne ajute cu golurile sale" – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER